Confidenţialitate

Ungaria: Program pentru datornicii la bănci

Cei care nu au putut să își plătească ratele la creditele în valută timp de cel puțin 3 luni vor achita dările în forinți și nu în moneda în care s-au împrumutat. În plus, guvernul ungar ia în calcul chiar ștergerea unei părți din datorii – scrie presa de la Budapesta.

Fostul Ministru al Economiei, în prezent șef al băncii centrale din Ungaria ar urma să susțină această inițiativă folosind rezervele valutare ale instituției. De altfel, în ultima vreme mai mulți oficiali guvernamentali, inclusiv premierul Viktor Orban, au declarat că executivul va asigura sprijin suplimentar pentru persoanele cu credite în valută.

Guvernul va începe curând negocierile cu băncile comerciale. Dacă vor fi de acord cu planul guvernului, acestea ar urma să convertească în forinţi datoria în valută la cursul actual şi ar şterge o parte sin aceasta. Pierderile vor fi acoperite, prin deduceri din taxa specială pe care sectorul bancar o plăteşte. Presa maghiară scrie însă că programul ar putea fi considerat de Bruxelles ajutor de stat ilegal pentru sectorul bancar.

În prezent, autoritatea naţională pentru administrarea activelor e responsabilă de sprijinirea persoanelor cu împrumuturi în valută, dar programul nu poate fi aplicat tuturor celor cu probleme la plata ratelor.